Anunţ privind publicarea spre consultare publică a Ghidului solicitantului pentru Apelul 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice din cadrul Programului RO-CULTURA

Data publicării: Joi, 4 oct 2018

Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, publică în consultare Ghidul solicitantului și anexele aferente pentru Apelul 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice.

Prezentul apel de proiecte se adresează proiectelor care contribuie la realizarea indicatorilor aferenți Rezultatului indirect 1 Îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural, Rezultatului direct 1.1 Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, Rezultatului indirect bilateral Consolidarea colaborării între entitățile din România și cele din Statele Donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) în domeniul cultural, Rezultatului direct bilateral 1 Susținerea cooperării culturale internaționale în domeniul patrimoniului cultural.

În acest sens, vă rugăm să completați Formularul de propuneri privind Ghidul solicitantului și anexele aferente și să îl transmiteți la adresa de e-mail office@ro-cultura.ro, până la data de 21 octombrie 2018.

Ghidul solicitantului și anexele aferente pentru Apelul 1 Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice sunt disponibile aici.